Despre revelioane!!

Vladimir Pustan spunea intr-un articol de-al sau: "In cer Dumnezeu a pregatit un revelion la care sa incapa toata lumea.De mii de ani tot face invitatii, dar oamenii sunt mai doritori de paranghelioane decat de cerul lui Dumnezeu."

Si ce daca ai un revelion ratat, daca ai pierdut o noapte plictisindu-te sau daca ai dormit in noaptea dintre ani?? Si ce daca nu ti-a iesit cum planuiai, noaptea plina de distractii pe care o asteptai inca din timpul anului nu a fost decat un timp monoton, plictisitor? E chiar asa de important revelionul? Eu nu-mi aduc aminte sa se sarbatoreasca asa ceva in Biblie, nu-mi aduc aminte ca oamenii din acele vremuri sa se consume atat pentru a organiza aceasta seara...
Daca vrei sa stai cu prietenii, sa nu dormi o noapte, poti sa o faci oricand(atat timp cat nu deranjezi linistea publica).

Dumnezeu are intr-adevar pregatit ceva special pentru noi. Cand vom ajunge in cer, vom sarbatori toate zilele de nastere pe care le-am ratat, toate sarbatorile la care nu am participat, si toate revelioanele, atat de monotone si plictisitoare aici pe pamant, vor fi cu adevarat speciale si pline de farmec, pentru ca le vom petrece alaturi de toti cei cu adevarat dragi noua.

O palma data de Dumnezeu!

Saptamana trecuta am terminat-o cu examenul "de maturitate". Dupa un an de studiu, uneori intens, alteori nu, a venit si clipa decisiva cand a trebuit sa imi vad roadele muncii din 4 ani.
Cand am fost la scoala sa vad rezultatele, n-am fost deloc incantat de roade -- picasem.
Am mers acasa foarte trist, nu aveam kef de nimeni si nimic. In mintea mea, au aparut anumite scenarii. Parintii ma sfatuiau sa merg la scoala sa depun contestatie(90 de sutimi imi trebuiau pentru a obtine nota de trecere), insa eu spuneam ca nu e nici un profesor care sa dea la o contestatie 90 de sutimi.
Duminica seara, dupa repetitia cu tinerii, am mers in spatele bisericii, si stateam si meditam.Mai erau 2 ore pana expira timpul alocat depunerii de contestatii. In timp ce stateam acolo singur, dupa un telefon primit de la un coleg, in mintea mea a aparut un gand: Sunt copilul unui Dumnezeu puternic, care face minuni pentru copiii sai.Dupa prima parte din programul bisericii, cand L-am laudat pe Dumnezeu impreuna cu ceilalti tineri, cu 3 cantari care m-au incurajat foarte mult( Razboiul e al Domnului, Spre mine fata ti-o intorci, Nu nici un rau nu te va atinge) , am cerut un pix, si am plecat la scoala unde am depus cererea de contestatie. Urmatoarele zile, in asteptarea rezultatului, din nou in mintea mea au aparut anumite ganduri, deja ma gandeam ca toata vara in loc sa am vacanta, va trebui sa invat, am anulat o iesire la munte...
A venit ziua de 9 iulie, ziua in care s-au postat rezultatele contestatiilor. De dimineata mama imi spunea sa ma duc sa vad notele, dar, eu ziceam ca nu e nici o graba, oricum nota nu se mai schimba, pot sa si intarzii. Chiar inainte sa plec, am deschis BIBLIA, si textul care mi-a sarit in ochi a fost din Proverbe 3:6 "Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile."
Atunci mi-am dat seama din nou, ca atata timp cat eu il recunosc pe Dumnezeu in tot ceea ce fac, el nu are cum sa ma lase sa sufar.
Am mers la scoala, unde eram in capul listei de elevi admisi dupa contestatie.
Mi-am dat seama atunci, ca eu pot invata oricat, sau munci oricat, degeaba insa: daca Dumnezeu nu face parte din activitatea mea, nu pot avea nicicand izbanda.

Spre mine fata ti-o intorci
Si sufletul meu te mareste
Speranta-mi dai si ma-ntaresti
Si sufletul meu te slaveste.

Prin incercari voi sta
Caci am un pret in fata Ta
Si-n bratul TAU voi sta
Placerea mea e-n calea TA.

Pe vremea cind umblam pe jos...

Pe vremea cind umblam pe jos,
Carind la plase de-ata tare,
Stateam la cozi, pentru mincare:
Dar traiam si bine si frumos,

Pe vremea cind umblam pe jos...
Si serile tirziu, la stele,
Visam la alte lumi stinghere…
Cintam mai mult, cintam duios,
Munceam din plin , munceam voios
Si-aveam si timp de toate cele…
Pe vremea cind umblam pe jos!
Pe vremea cint taiam butuci
Sa ne-ncalzim, sa facem cina ,
Si caram apa cu galeata,
Nu cumparam nimic de gata.
Pe vremea aia , nu de mult,
Stiam sa minuiesc si sapa,
Si il citeam si pe Shakespeare…
Cum de-aveam timp? Acu ma mir,
Dar pe vremea cind umblam pe jos
Totul mi se parea frumos…
Si n-aveam timp de tinguit…
Cum fac acu` de cind m-am pricopsit!

Pe vremea cind purtam sosoni,
Si reparam la pantofi talpa,
Lumea stia stinga de dreapta…
Cirpeam ciorapii la calciie,
Si n-aveam crize de mindrie…
Nu se-ntimpla sa auzim
Ca vre-unul n-are self esteem?!
Batrinii nu mureau stingheri,
Si pentru ciini erau hingheri!
Pe vremea cind purtam galosi,
Aveam respect pentru stramosi!
Si ce-amintiri mi-au mai ramas,
Din vremea cind stateam la bus…
Pe vremea cind mergeam pe jos,
Toamna aveam cartofi de scos,
Si ne ducea pe toti cu scoala,
Si nu-l lua pe unu boala!
Si cind ziceai ca mergi afara,
Nu era vorba de-un banchet,
Cu frigarui, turte, serbet…
Era-n ograda , un loc "maret",
Intre cotete, un alt cotet…
Nu parfumat si deodorat,
Sau primenit si asortat…
Aveam caracterul mai frumos
Pe vremea cind mergeam pe jos…
Si nu eram asa de disperati,
Ca nu sintem bine imbracati...
Cu anii, chiar mai mult de doi…
Ziceam ca hainele sint noi.
Copii ne salutau frumos,
Pe vremea cind umblam pe jos,

Si nu parea de loc pe dos,
Ca baietii sa dea sapca jos;
Sau sa se scoale in picioare,
Si sa dea locul! Era o onoare!
Acu, insa ne-am pricopsit,
Cum nici nu-i, bine de vorbit!
Si ce concept total pe dos,
E ala sa umblam pe jos?!I
ntepeniti si ruginiti,
Incovoiati si pricajiti,
Slujim la domni fara suflare;
Si construim mereu hambare
………………………………….
Azi mi-a ramas un gind frumos
...Pe vremea cind mergeam pe jos,
Eram la timp la adunare!

(RODICA BOTAN)

Pauza de ... BAC?!?

Dupa cum puteti observa uitandu-va la data ultimei postari(13 ianuarie 2009) , a trecut aproape jumatate de an de cand nu am mai scris nimic pe blog, lucru pe care am incercat sa-l motivez, spunand la curiosi ca nu mai am timp de scris din cauza examenului pe care-l voi avea peste 3 saptamani.
Stand saptamana trecuta si urmarind online intalnirea bloggerilor crestini, am realizat faptul ca am avut de multe ori ocazia sa mai scriu, si totusi, am ales sa n-o fac, optand pentru alte activitati total nefolositoare. Chiar daca urmeaza un examen foarte greu in viata mea, un examen de care poate va depinde viitorul meu, de multe ori imi pierd timpul cu alte chestii, in loc sa invat pentru acesta. Celor care ma intreaba, le raspund simplu: SCAP DE STRES!!!
Insa, de curand am descoperit un lucru care este dovedit de foarte mult timp, dar pe care eu(cu parere de rau o spun) nu am realizat-o pana acum: cea mai usoara cale de a scapa de stres, este de a te destainui, de a impartasi problema ta cu ceilalti.
Intr-un post anterior, povesteam cum prin rugaciune, am scapat de stresul examenului auto, shi cum Dumnezeu m-a trecut biruitor atunci, si de aceea am certitudinea ca Dumnezeu ma va trece biruitor si de aceasta data.
Cat despre blog: tin sa va multumesc celor care ati observat inactivitatea blogului meu pentro o perioada asa mare de timp, si ca m-ati atentionat, si vreau sa va rog sa ma sustineti in rugaciune pentru a trece acest examen.

VA MULTUMESC!!!

Daruri

In timpul revolutiei franceze, trei crestini au fost condamnati la moarte prin ghilotinare. Unul dintre crestini avea darul credintei, altul avea darul proorociei, altul avea darul de a fi ajutor altora.
Crestinul cu darul credintei urma sa fie executat primul. El a fost intrebat daca dorea sa-i fie acoperit capul in timpul executiei. El a refuzat si a spus ca nu-i este frica sa moara. "Am credinta ca Dumnezeu ma va scapa!" a strigat el curajos. Calaul i-a asezat capul pe butuc, sub ghilotina. A privit in sus spre lama ascutita a ghilotinei, a spus o scurta rugaciune si a asteptat cu incredere. Funia a fost trasa, dar nu s-a intamplat nimic. Cei de fata au fost uimiti si crezand ca a fost o minune de la Dumnezeu i-au dat drumul.
Crestinul cu daul proorociei urma sa fie urmatorul executat. Capul sau a fost pozitionat sub ghilotina si asemenea celor dinaintea sa a fost intrebat daca doreste capul acoperit. "Nu" a spus el, "Nu mi-e frica sa mor. Totusi, eu prezic ca Dumnezeu ma va scapa de aceasta ghilotina!" Si cu asta funia a fost trasa din nou, dar nu s-a intamplat nimic. Iarasi cei de fata au fost uimiti si au presupus ca este o minune de la Dumnezeu si l-au eliberat pe om.
Cel de-al treilea crestin, cel cu darul de a ajuta, urma la executie. El a fost adus la ghilotina si asemenea celor dinaintea sa a fost intrebat daca doreste capul acoperit. "Nu" a spus el, "sunt la fel de curajos ca si cei dinaintea mea." Calaul i-a pus capul cu fata in sus sub ghilotina si era pe punctul de a trage de funie cand omul a strigat "Hei, stati! Cred ca am gasit care era problema cu functionarea gilotinei voastre!" :)

Ideea este ca noi cu totii avem daruri, toata treaba sta in a sti cum si cand sa le folosim!