In timpul revolutiei franceze, trei crestini au fost condamnati la moarte prin ghilotinare. Unul dintre crestini avea darul credintei, altul avea darul proorociei, altul avea darul de a fi ajutor altora.
Crestinul cu darul credintei urma sa fie executat primul. El a fost intrebat daca dorea sa-i fie acoperit capul in timpul executiei. El a refuzat si a spus ca nu-i este frica sa moara. "Am credinta ca Dumnezeu ma va scapa!" a strigat el curajos. Calaul i-a asezat capul pe butuc, sub ghilotina. A privit in sus spre lama ascutita a ghilotinei, a spus o scurta rugaciune si a asteptat cu incredere. Funia a fost trasa, dar nu s-a intamplat nimic. Cei de fata au fost uimiti si crezand ca a fost o minune de la Dumnezeu i-au dat drumul.
Crestinul cu daul proorociei urma sa fie urmatorul executat. Capul sau a fost pozitionat sub ghilotina si asemenea celor dinaintea sa a fost intrebat daca doreste capul acoperit. "Nu" a spus el, "Nu mi-e frica sa mor. Totusi, eu prezic ca Dumnezeu ma va scapa de aceasta ghilotina!" Si cu asta funia a fost trasa din nou, dar nu s-a intamplat nimic. Iarasi cei de fata au fost uimiti si au presupus ca este o minune de la Dumnezeu si l-au eliberat pe om.
Cel de-al treilea crestin, cel cu darul de a ajuta, urma la executie. El a fost adus la ghilotina si asemenea celor dinaintea sa a fost intrebat daca doreste capul acoperit. "Nu" a spus el, "sunt la fel de curajos ca si cei dinaintea mea." Calaul i-a pus capul cu fata in sus sub ghilotina si era pe punctul de a trage de funie cand omul a strigat "Hei, stati! Cred ca am gasit care era problema cu functionarea gilotinei voastre!" :)
Ideea este ca noi cu totii avem daruri, toata treaba sta in a sti cum si cand sa le folosim!
